Oricine se întreabă „În ce Europă vrem să ajungem noi, dacă țara e plină de Lenini?” ar trebui să înceapă cu o altă întrebare: de ce Turea a ales titlul „Pionul lui Lenin”? Sau de ce aproape toate filmele lui au tangențe cu Uniunea Sovietică? Răspunsul e simplu: pentru că există interes și pentru că asta se vinde. Dacă scoți elementul „Lenin” din film și îl lași doar pe Voloc, te limitezi în mare parte doar la publicul local. Dacă Voloc chiar voia să aducă 500 de oameni la muzeu, probabil trebuia să facă reelsuri în engleză.Monumente și denumiri de străzi comuniste există și în Vest și se descurcă ei cumva. Dar cred că filmul foarte bine demonstrează cît de obsedați suntem noi de lupte și victorii simbolice și cît de mult ignorăm problemele reale. De exemplu, în Moldova nici măcar nu avem zece cinematografe funcționale suficiente pentru a forma un public și a dezvolta o piață cinematografică. Și majoritatea îs la Chișinău. Cu toate acestea, noi sărim direct la discuții și lupta pentru copyright.Sau, dacă tot vorbim despre înlăturarea monumentelor sau clădirilor sovietice, ce construim în locul lor? Deocamdată am văzut numai oficii, centre de fitness și blocuri locative. Și aparent nicio guvernare nu vrea sau nu poate să se ocupe de problema asta.Cred că marea problemă a moldovenilor cu monumentele sovietice nu e existența lor, ci incapacitatea de a le atribui multiple sensuri. Un monument nu neapărat glorifică, ci poate servi ca o amintire pentru ceva ce nu trebuie repetat, de exemplu. Eu nu cred că traumele îs ceea ce ne reprezintă ca personalități, ci capacitatea noastră de a le depăși. De a reinterpreta comod amintirile în folosul sănătății mentale și a funcționalității de zi cu zi.Dar revenim la film. N-am înțeles de ce povestea a fost prezentată ca o luptă „individ versus sistem”, cînd e destul de clar că avem de-a face cu un om care se luptă, în primul rînd, cu propriii demoni. Eu chiar aș evita să-i alimentăm lui Voloc iluzia că ar lupta cu un oarecare sistem. În general, aproape orice influencer sau politician dement crede că e un luptător antisistem. Nu cred că e necesar să ofer vreun nume.Filmul deloc nu vorbește despre cum o ajuns Voloc să se filmeze în reclame pentru acoperișuri și de ce nimeni nu-i mai oferă roluri. Și eu cred că faptul că el e un luptător împotriva sistemului e departe de a fi principalul argument.În general, lupta „individ vs sistem” e un subiect deja obosit. Cred că orice tînăr regizor care vrea să facă un film original, capabil să-și păstreze relevanța și peste zeci de ani, ar avea mai mult de cîștigat dacă l-ar evita. Cele mai multe cîcaturi din istorie au fost făcute cu bune intenții și cu convingerea sinceră că tot ce se face e spre bine. Fie că vorbim despre Voloc și lupta lui cu monumentele, fie despre Lenin și unele decizii care au contribuit la ascensiunea unor figuri ca Stalin.Filmul mai mult dezbină, decît unește. Îmi amintește de tradiționalele vidosuri de la bac în care rîdem de elevii ruși care nu pot vorbi româna, de reportajele de blajini în care facem haz de ospățuri și de felul în care se îmbracă oamenii, sau de voxurile de la piața centrală în care rîdem de oamenii simpli care nu știu ce înseamnă „heterosexual”. Pentru că pînă la urmă asta e concluzia, că uite cît de dalbaiobi îs moldovenii că mai păstrează monumentele și că într-o societate bolnavă, eroi al de Voloc îs percepuți ca nebuni. Zaebisi, e exact de ce avem nevoie. De și mai dohuia Voloci cu sindromul geniului neînțeles de societate.Și știu că unii vor spune „well, da, Voloc e mai radical de felul său, exagerează, dar cel puțin e sincer”. Dar de cînd asta e argument pentru a lua apărarea cuiva? cînd cineva comite o huinea, ipocrizia e ultimul lucru care mă deranjează. Huineaua propriu-zisă e buba.












